De ce am construit Riverday într-un parc industrial?

Argumentul nostru este cel mai contraintuitiv. Și de ce, după trei ani, am ajuns să cred că este și cel mai important.

Când am spus prima dată cuiva că vom construi Riverday într-un parc industrial, m-am așteptat la o reacție de tipul „interesant”. Am primit, în schimb, o pauză lungă și o întrebare: „Sigur?”

Înțeleg de ce. Locurile la care fugim, în mod tradițional, sunt departe. La munte, la mare, într-o pădure, undeva unde să nu vedem un camion sau o hală. Logica este simplă: ca să te recuperezi, trebuie să pleci.

Problema cu logica asta nu este că e greșită. Este că nu funcționează.

Pentru că dacă recuperarea se întâmplă doar atunci când pleci, înseamnă că tot restul timpului, adică majoritatea vieții tale, ea nu se întâmplă deloc. Aștepți vacanța. Aștepți weekend-ul. Aștepți retragerea de două ori pe an, la munte, cu colegii. Iar în restul timpului, te consumi.

Întrebarea pe care mi-am pus-o, după ani în care făceam exact asta, a fost: și dacă recuperarea nu ar fi un loc în care fugi, ci un loc unde ești?

Adică acolo unde se muncește. Acolo unde sunt firmele, oamenii, întâlnirile, deciziile reale. Acolo unde se întâmplă viața, nu undeva la 200 de kilometri distanță.

Riverday nu este un refugiu.

Este o infrastructură.

O infrastructură pentru un alt fel de zi. Una în care lucrezi dimineața, ai o conversație importantă la prânz, intri în saună după-amiaza, mai răspunzi la două emailuri din salonul de coworking, iei cina cu un partener seara, dormi într-o cameră care e construită pentru somn, nu pentru Instagram. Și a doua zi pleci, sau rămâi, fără să simți că ai trecut printr-o vacanță, ci printr-o zi care, în sfârșit, a avut un curs.

Asta nu se poate întâmpla într-un loc la care ajungi greu. Trebuie să fie aproape. Trebuie să fie acolo unde, în mod natural, oricum te duci. Așa că l-am construit în parcul industrial. Lângă firme. Lângă oameni care întreprind. Nu departe de viața reală, ci în mijlocul ei.

Este o decizie pe care, din când în când, mai trebuie să o explic. Tot mai rar.

Alex Proca